Alexandra Goica - Jurnalul soldatului ranit - 2014

Alexandra Goica - Jurnalul soldatului ranit - 2014

Alexandra Goica, Jurnalul soldatului rănit,  Editura ,,Libertatea”, Panciova, 2013, 102 pagini

Alexandra Goica s-a lansat în literatură cu o carte de debut de mare forţă şi înaltă calitate, care-i pune în valoare talentul şi îi confirmă vocaţia narativă. În Jurnalul soldatului rănit, tânăra prozatoare, în vârstă de 22 de ani, scrie cu mână sigură despre marile teme existenţiale, care, la acea vârstă, încep să ridice dileme şi întrebări şi te îndeamnă să te cauţi pe tine însuţi.

Alexandra Goica nu este o scriitoare necunoscută publicului cititor.  Textele ei au fost publicate în  volumul liceenilor din Vârşeţ De profundis, ziarul ,,Libertatea”, revista ,,Tinereţea” şi publicaţia ,,Foaia Oraviţei”. Cu Jurnalul soldatului rănit, tânăra autoare ajunge la o nouă treaptă în evoluţia ei ca scriitoare. Cartea cuprinde patru părţi:  CălătoriaMaria, Ana şi Însemnări personale, dintre care primele trei se circumscriu romanului despre ,,soldatul rănit”. Incipitul este pe cât se poate de simplu: un soldat, rănit, părăseşte câmpul de luptă şi ia drumul ţinuturilor natale. Naraţiunea este la persoana I singular, în formă de jurnal, iar autoarea nu oferă coordonate temporale şi spaţiale. Până aici, nimic neobişnuit. Pe măsură ce înaintăm în lectură, înţelegem că lucrurile sunt mai complexe. Războiul nu este unul în sine; este doar un pretext pentru războiul lăuntric al personajului principal. Paginile următoare sunt, aşa cum notează autoarea, ,,oglinda sufletului omenesc în singurătate”. Eroul meditează asupra unor teme existenţiale – viaţa, singurătate, neantul, religia ş.a., căutând răspunsuri la ele.  Astfel  se distanţează de viaţa pe care a trăit-o până la acel moment, de familie (soţie şi doi copii) şi de el însuşi. Prin istorisirea unor întâmplări din copilărie şi tinereţe, ajungem să înţelegem că multe dintre acestea i-au marcat existenţa, între care şi relaţia cu tata (relaţia tată-fiu ajungând să constituie, astfel, una dintre temele majore ale cărţii).  Ajuns sexagenar, la capătul puterilor, dar nu şi a căutărilor, realizează că ,,odată cu casa nu şi-a clădit fericirea, ci chiar singurătatea” şi că nu mai poate da îndărăt.  Momentul nevralgic este expus în Scrisoarea către Ana: ,,Acum nu mai sunt un nimeni şi nimic, decât un moş singuratic într-o casă mare şi goală, care toată viaţa lui nu a făcut nimic decât să fugă şi să creadă că într-o zi se va termina. Dar, draga mea, fuga aceasta al cărei sunt invitatul cel mai de preţ, nu se termină niciodată, iar pentru aceasta trebuie să fi singur, ca să nu mai pot răni pe nimeni” (p. 12).

Însemnările personale ale autoarei sunt, iarăşi, sub formă de jurnal, concentrate tot pe teme existenţiale. La sfârşit, citim consemnările ei din Spania, ce pot fi interpretate precum o chemare a târămurilor îndepărtate şi dorinţa de a se elibera de cătuşele cotidianului, de a se autoanaliza şi a cunoaşte tărâmuri noi: ,,Mi-a luat ceva timp pentru a mă lupta ca să ajung aici şi pentru că ,,după muncă şi răsplată”, revanşismul meu s-a dovedit să fie pe cât se poate de minunat oferindu-mi câteva luni de descoperire, fie ea exterioară sau chiar interioară” (p. 99).  Revenind la începutul cărţii, observăm că povestea are o structură ciclică şi că, într-adevăr, ,,călătoria nu se termină niciodată” (p.100), fie ea exterioară sau interioară.

Se remarcă stilul narativ al Alexandrei Goica. Pe tot parcursul cărţii, naraţiunea este la persoana I singural. În primele trei părţi (Călătoria, Maria, Ana) evenimentele sunt redate anacronic. Realitatea este prezentată din mai multe perspective, iar ca naratori apar soldatul, mama lui Maria, internată într-un ospiciu şi soţia sa Ana.  E o artă să ştii să te transpui în mintea a trei personaje cu totul diferite, fără a le ştirbi din veridicitate. În toate cele patru părţi, stilul este diaristic şi epistolar, ca procedeu major fiind folosită introspecţia. Coeziunea textului  este o altă calitate a scrisului Alexandrei Goica, o debutantă care a însuşit  arta de a nara şi de a-l face pe lector să citească pe nerăsuflate paginile scrise de ea. Formula narativă, temele principale ale gândirii existenţialiste, care, prin amploare şi recurenţă, se impun ca teme majore ale cărţii şi înscriu volumul în curentele literare moderne, precum şi arta naraţiunii pe care o deţine Alexandra Goica, sunt aspectele care  recomandă volumul în cauză, ce-i pecetluieşte plăcerea actului de creaţie.

Jurnalul soldatului rănit este o carte care ne îndeamnă la autoanaliză. ,,Cu această poveste nu vreau decât să dechid ochii tuturor în ceea ce priveşte viaţa. Este bine şi corect să ne punem întrebări, pentru că acestea vor duce la probleme, iar mai apoi, la rezolvarea lor şi aşa ne dăm seama de ce suntem aici. Sper că după citirea acestei cărţi, oamenii îşi vor schimba sentimentele” – este obiectivul enunţat de autoare. Soldatul din carte îşi pune întrebările despre viaţă şi alege să se exileze în singurătate, însă nu va ieşi învingător din acest război. Noi, ce alegem?

Marina ANCAIŢAN

 

Prețul cărții: 200,00  dinari

La acest preţ se adaugă 10% TVA şi cheltuielile de expediere.

Cărţile care vă interesează le puteţi comanda la adresa:

Casa de Presă şi Editură „Libertatea”, str. Žarko Zrenjanin nr. 7, 26.000 Panciova, PA Voivodina, Republica Serbia, la tel./fax: (013) 353-401 sau (013) 346-447, respectiv prin e-mail-urile: sekretara@libertatea.rs sau redaktia@libertatea.rs

Be the first to comment on ""

Leave a comment

Your email address will not be published.


*